Sătui de promisiunile aleșilor locali, cetățenii care locuiesc pe o stradă plină cu gropi din municipiul Motru au pus mână de la mână și au reparat drumul.

Motrenii din blocul C4 au cumpărat o cifă de beton, au turnat o alee către o scară a imobilului și au reparat câteva gropi din drumul lăsat în paragină de autoritățile locale, cu riscul de a fi amendați de acestea, deoarece nu au avut autorizație pentru aceste lucrări.

Nu este pentru prima oară când motreni repară elemente ale domeniului public din proprie inițiativă. Cosmin Morega, viceprimarul Motrului, din partea PSD, a declarat că o firmă și-a asfaltat singură trotuarul pietonal, iar un cetățean a reabilitat un loc de joacă.

Motrenii sunt nemulțumiți și de faptul că Primăria are peste 120 de funcționari, dar niciunul nu pare să se ocupe cu adevărat de problemele presante ale municipiului, al doilea oraș ca mărime din Gorj, după Târgu Jiu.

Articolul precedentUn sponsor mai puțin pentru Pandurii
Articolul următorDirectorul căruia i s-a făcut pedichiura la birou nu va putea fi sancționat