Un adevărat ansamblu rezidenţial a fost construit ilegal, fără anicun fel de autorizaţii, pe terenul fostei fabrici de confecţii din Târgu Jiu.

Poliţiştii locali din Târgu Jiu au aplicat amenzi, în acest caz.

„În urma verificărilor efectuate pe terenul fostei fabrici de confecții din municipiul Târgu Jiu, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecție Mediu, Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au constatat că au fost executate atât lucrări de desființare, cât și lucrări de construire, fără a fi obținute autorizațiile prevăzute de lege.

În acest sens, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 Republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, au fost sesizate organele de cercetare penală, întrucât lucrările neautorizate au fost executate în zona construită protejată a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”.

De asemenea, a fost aplicată  sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei, pentru amplasarea de mijloace de publicitate, fără a deține aviz temporar de publicitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 185/2013 Republicată, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, precum și ale H.C.L. nr. 682/2021 pentru aprobarea Regulamentului local privind avizarea și autorizarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Târgu Jiu”, transmite Poliţia Locală printr-un comunicat de presă.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentCum se va schimba vremea astăzi
Articolul următorÎncepând din această seară se va putea circula pe prima porțiune din Drumul Expres Pitești Craiova