Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va fi modernizată cu ajutorul unor fonduri europene.
Potrivit unui proiect de hotărâre prin care se aprobă cofinanțarea proiectului de modernizare, aprobat de consilierii județeni din gorj, investiția totală se ridică la 1,5 milioane de euro.
Inițial, administratorul spitalului dorea să mute secția de primiri urgență în altă clădire a Spitalului Județean din Târgu Jiu, însă odată cu aprobarea acestui proiect de modernizare, aceasta va rămâne în același loc și va beneficia de dotări la cele mai înalte standarde.
Tot ieri, consilierii gorjeni au anunțat că vor folosi 36 de milioane de lei, obținuți de la Guvern, pentru a moderniza rețeaua de drumuri județene.