Marcel Romanescu a anunțat că nu va mai acorda finanțare taberei de sculptură Constantin Brâncuși, care avea loc în fiecare vară sub egida Primăriei Târgu Jiu.

Primarul a spus că sunt prea multe opere de artă pe raza municipiului, iar multe dintre ele nu sunt întreținute, astfel că a alocat bani de la buget pentru reabilitarea acestora.

”Eu produc în fiecare an opere pe stoc, câte 10-15, nici nu mai știm câte avem, dar nu avem o evidență foarte clară și autorizațiile necesare. Ele au fost amplasate ca pe vremea lui Ceaușescu. A arătat ăla cu mâna unde trebuie pusă și a zis că acolo trebuie să fie opera. O plantăm acolo! Am avut vreun aviz, vreo autorizație, ceva de la Ministerul Culturii? Centrul Brâncuși trebuie să autorizeze operele care există deja”, a declarat Marcel Romanescu.

Edilul municipiului spune că responsabili pentru lucrările de reabilitare a monumentelor sunt cei de la Centrul Brâncuși.

Tot în aceste zile, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice desfăşoară cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu care privesc amplasarea unor opere de artă pe domeniul public.

Este vorba de scandalul busturilor soților Tătărescu, care ar fi fost atât amplasate, iar apoi mutate de la Târgu Jiu, de fiecare dată fără a fi respectată legea.

Articolul precedentPandurii ghinioniști: Au pierdut la Snagov după ce au condus cu 2-0!
Articolul următorMinistrul Transporturilor își ”face” din nou drum la Târgu Jiu