Municipalitatea din Târgu Jiu va realiza o zonă de agrement în cartierul Narciselor, pe o suprafaţă de 12 hectare, parte a terenului preluat de primărie de la fost unitate militară din oraş.

Primarul oraşului, Marcel Romanescu, a declarat că a fost realizată documentaţia tehnică, investiţia urmând să fie făcută cu finanţare europeană.

„Avem documentația tehnică pentru zona de agrement pe care o vom realiza în cartierul Narciselor. Investiția depășește 12 milioane de lei din fonduri europene (aproximativ 3 milioane de euro). Proiectul cuprinde amenajarea spațiilor verzi, locuri de joacă pentru copii, amfiteatru, spațiu de închiriere biciclete și alei pietonale, pe o suprafață de 12 hectare. Suprafața vizată face parte din terenul pe care l-am preluat de la fosta unitate militară, avem asigurată finanțarea, documentația este pregătită și precedă organizarea licitației, întreaga zonă urmând a fi amenajată în viitorul apropiat”, a afirmat edilul.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentREDUCEREA numărului de elevi din clase la 26 în liceele teoretice și la 24 în liceele tehnologice și vocaționale, aprobată de ministrul Educației
Articolul următorClaudiu Năsui: ”Românii fac salariul aproape jumi-juma cu statul. Prea mulți oameni trăiesc în sărăcie cu toate că muncesc 40 de ore pe săptămână”