Serviciul de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu va fi deschis sâmbătă și duminică, în 6 și 7 octombrie, când programul de lucru va fi între orele 8:30-16:00, când vor fi primite acte, și 07:00- 21:00, când se eliberează acte.

Decizia autorităților are ca scop înlesnirea accesului alegătorilor la urnele de vot în timpul referendumului pentru familie, care are loc în acel weekend. De obicei, ghișeele Evidenței Populației funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00.

Reprezentanții Serviciului de Evidență a Persoanelor Târgu-Jiu anunță că se vor lucra cu prioritate actele de identitate expirate, distruse, deteriorate, pierdute, dând astfel posibilitatea cetățenilor să-și poată exercita dreptul electoral.

Mai mult, cetățenii care nu vor îndeplini condițiile eliberării unei cărți de identitate definitive vor primi o carte de identitate provizorie, pe care o vor putea folosi să voteze la referendum.

Articolul precedentCum arată de sus una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Gorj | VIDEO
Articolul următorMedicii de familie din Gorj, neplătiți de patru luni