Cazurile de pestă porcină se înmulțesc în județul Gorj, iar mijloacele de prevenție ale răspândirii epidemiei letale pentru suine ia forme bizare.

O imagine cu un covor persan folosit pentru igienizarea roților automobilelor care ies din Gorj, spre Petroșani, prin Defileul Jiului.

Primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, spune că persanul a fost o soluție la îndemână.

”S-au folosit bureţi prima dată, după care o prelată luată din recuperări, dar rupt şi aceea. Am tăiat o cortină dezafectată de la Casa de cultură, dar nu a rezistat şi aceea. Am pus şi o mochetă de la mine din birou, dar s-a rupt. Probabil că s-a găsit un covor scos din uz pe unde şi s-a îmbibat cu soluţie. Ce nu este regulă? Este un material absorbant. Alţii au pus tot felul de preşuri sintetice. Fiecare s-a adaptat. Roţile maşinilor trebuie să treacă prin substanţa respectivă. Nu are importanţă materialul. Importantă este substanţa din material. Poate să fie covor persan, românesc sau englezesc. Este o speculaţie care dă o notă de răutate“, a spus, pentru IGJ, Bobaru.

Articolul precedentCum arată schema de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia
Articolul următorIncendiu de vegetație de 30 de hectare, în Gorj