Haos în Liga a II-a din cauza licențelor pentru Superliga

FOTO: Arhivă
Situația promovării din Liga a II-a este tot mai complicată, după ce încă o echipă importantă ar fi întâmpinat probleme în obținerea licenței pentru Superliga.
Potrivit Prima Sport, după FC Bihor, și FC Voluntari nu ar fi primit deocamdată dreptul de a evolua în primul eșalon, din cauza unei datorii către Cristian Burlacu, fost antrenor secund al clubului.
Ilfovenii au făcut recurs și așteaptă verdictul final. Contextul este tensionat, deoarece Corvinul Hunedoara este deja promovată matematic, iar Sepsi Sfântu Gheorghe pare favorită pentru al doilea loc direct promovabil.
FC Voluntari, aflată pe locul al treilea, ar putea ajunge la baraj, însă situația licenței îi pune participarea sub semnul întrebării. În plus, nici Unirea Slobozia nu ar fi obținut licența. În prezent, dintre echipele din Liga a II-a, doar Chindia Târgoviște, ocupanta locului șase, ar avea sigur licență pentru Superliga, ceea ce amplifică incertitudinea finalului de sezon.
Citește și:
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 16:40 - Chivu și-a ales prioritatea! Inter pregătește o ofertă uriașă de 45 de milioane de euro pentru transferul verii
- 14:41 - Scandal înainte de Cupa Mondială! Iranul acuză SUA pentru numărul mic de bilete primite
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














