CFR CLUJ S-A CALIFICAT ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI, DUPĂ CE A ÎNVINS-O PE FARUL CU 4-1

CFR CLUJ S-A CALIFICAT ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI, DUPĂ CE A ÎNVINS-O PE FARUL CU 4-1
În finală, CFR Cluj o va înfrunta pe FC Hermannstadt
CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-1 (3-1 la pauză), joi seara, pe teren propriu, în a doua semifinală a competiţiei.
Formația ardeleană a deschis scorul în secunda 48. Fundașul central Daniel Graovac a marcat cu capul, în urma unui corner.
Denis Alibec a facut 1-1 în minutul 36. Atacantul Farului a marcat spectaculos la prima ocazie clară a echipei sale, din foarfecă pe spate.
Până la pauză, CFR Cluj și-a asigurat un avantaj confortabil. Aly Abeid a marcat cu un șut din afara careului, în minutul 42.
Louis Munteanu a făcut 3-1 și a stabilit scorul primei reprize în minutul 45, după ce a primit o pasă lungă de la Lindon Emerllahu.
În debutul părții a doua a jocului, CFR Cluj a făcut 4-1, în minutul 50. De data aceasta, Emerllahu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, mulțumită unui șut bine plasat, trimis la firul ierbii.
În cealaltă semifinală a Cupei României, FC Hermannstadt a învins-o pe Rapid cu 2-1 și va juca finala competiției împotriva celor de la CFR Cluj.
Actul final al competiției va avea loc pe 14 mai, la Arad.
Citește și:
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











