Sindicatul Liber EMC Roșia, care reprezintă mii de muncitori ai carierei Roșia, cea mai mare și mai profitabilă din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a avertizat, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, că în doar 3 luni se va ajunge la blocarea activității.
”Atragem atenția că, în cazul în care nu se intervine în regim de urgență, Cariera Roșia în următoarele trei luni va fi blocată definitiv din lipsa fronturilor de lucru”, a scris președintele Sindicatului Liber EMC Roșia, Cristi Lădaru.
Viorica Dăncilă va vizita sâmbătă Termocentrala Rovinari, însă rămâne de văzut în ce măsura va răspunde scrisorii sindicaliștilor.
Cum patru excavatoare de mare capacitate sunt deja blocate, iar defrișările a peste 100 de hectare de păduri, care ar asigura viitoarele fronturi de lucru pentru mineri, bat pasul pe loc, situația celei mai mari cariere de cărbune din Gorj devine tot mai delicată.
Cărbunele scos din Cariera Roșia asigură funcționarea Termocentralei Rovinari, dar și stabilitatea Sistemului Național de Energie, mai scrie sindicalistul, adăugând: ”Așteptarea noastră este în zadar și a ajuns la limită”.
Cu toate că Guvernul a dat încă de anul trecut o hotărâre pentru extinderea carierei, Ministerul Mediului refuză să elibereze avizele pentru defrișările necesare.
”Reamintim tuturor factorilor de decizie de la nivelul Guvernului României că, în cazul în care nu se vor lua decizii în regim de urgență, Sistemul Național de Energie va fi pus în pericol, din cauz lipsei materiei prime (cărbunelui) pentru termocentralele din Oltenia și mii de salariați vor fi trimiși în șomaj tehnic”, a conchis liderul de sindicat.