Trei tineri din județul Călărași au fost reținuți de polițiștii gorjeni pentru contrabandă cu țigări.

Mașina în care se aflau cei trei, plus 15.200 de țigarete fără timbru, ambalate în 74 de cartușe fără documente de proveniență, a fost oprită de polițiștii din Novaci pe Transalpina.

La volan se afla un tânăr, de 23 de ani, din comuna Şoldanu, judeţul Călăraşi, iar pasageri era alți doi călărășeni: o tânără în vârstă de 22 de ani și un bărbat în vârstă de 30 de ani.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau comercializarea, pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, conform Legii 227/2015 privind Codul fiscal, iar întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată pentru cercetări. Faţă de cei trei, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj“, au comunicat polițiștii gorjeni.

Articolul precedentȘi-a dat foc la mașină pe un drum din Gorj
Articolul următorScrisoare deschisă către Viorica Dăncilă: ”Mii de oameni vor fi trimiși în șomaj”