Primarul municipiului Târgu Jiu, conferenţiar universitar doctor Marcel Romanescu, a fost sancţionat de conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi” din localitate pentru că ar fi menţionat, în lista de lucrări cu care a participat la concursul în vederea obţinerii titlului de conferenţiar universitar, două cărţi pe care susţine că le-a scris, dar care nu ar exista de fapt.

Conducerea UCB a decis „suspendarea pe o perioadă de cinci ani a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare, de control sau ca membru în comisii de concurs”.

De asemenea, Rectoratul a decis „retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită”.

O comisie din cadrul Universităţii a stabilit că Romanescu ar fi folosit informaţii false în dosarul de candidatură pentru posturi universitare. În fapt, s-a constatat că două cărţi de autor nu se regăsesc înregistrate în bazele de date ale Bibliotecii Naţionale sau ale bibliotecilor cu drept de depozit.

Mai mult, ISBN-urile aparţin altor cărţi, iar una dintre cele lucrări au şi titlul greşit.

Contactat telefonic, Marcel Romanescu a declarat că va contesta decizia luată de conducerea Universităţii.

„Normal că o să contest. În primul rând, pentru că pe aceleaşi motive eu am mai primit o sancţiune a Comisiei de Etică pe care am contestat-o la Comisia Naţională de Etică. Este un document care este înregistrat la Comisia Naţională de Etică şi eu cred că reprezentantul Universităţii, în speţă domnul rector, trebuia să aştepte să se pronunţe Comisia Naţională, nu să emită această decizie. Dar, în sfârşit, ne vom întâlni în instanţă şi lucrurile se vor regla de către instanţele din România.

Eu m-am prezentat la Comisia de Etică, mi-am spus punctul de vedere. Aşa cum vă spuneam, sunt instituţii abilitate, care vor verifica toate aceste aspecte. ulterior, în condiţiile în care răspunsul va fi nefavorabil, la Comisia Naţională de Etică, am calea instanţelor, pe care o voi urma”, a declarat acesta

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentGrupare de cămătari din Gorj şi Mehedinţi, destructurată de poliţişti
Articolul următorFABULOS! Cine este noua regină a rețelei de prostituate de lux din România – Raluca, soția boss-ului Romprest Orlando Valache