Primarul din comuna gorjeană Bumbești-Pițic și un văr de-ai acestuia au fost prinși în timp ce transportau lemne cu un tractor, fără să aibă acte de proveniență pentru acestea.
Edilul Michy Nioață, din Bumbești Pițic, susține că poate dovedi în instanţă că lemnele erau marcate şi proveneau de pe un teren care îi aparţine.
”Deşi era o distanţă de circa 300 de metri dintre locul unde efectuau controlul şi locuinţa mea, unde se aflau documentele, aceştia au refuzat să meargă la domiciliu, preferând să verifice actele la Ocolul Silvic Polovragi”, a spus, pentru Pandurul, Nioață.
”Amenda a fost aplicată, deşi noi aveam totul în regulă. Am luat un aviz pe care am omis să-l luăm de acasă. Dar o să demonstrăm noi în instanţă că este aviz. Dacă era în neregulă, foarte bine, dar noi am fost în regulă. Noi aveam acel aviz, dar l-am lăsat acasă. Nu ne-am gândit că ne trebuie. Avizul îl aveam de la Ocolul Silvic. Am avut adeverinţă şi de la primărie, lemnele au fost marcate, deci nu au fost probleme”, a mai declarat edilul.