Focarul de pestă porcină depistat în satul Comănicea, din comuna Secu, în județul Dolj, poate duce la răspândirea bolii în Oltenia, regiune care a fost ferită de epidemia care a lovit România în acest an.

Focarul a fost lichidat încă din 18 octombrie, de medicul veterinar din localitatea doljeană, iar cauza apariției bolii în această parte a României este încă un mister.

”Acest sat se află aproape de Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, judeţe unde nu există pestă porcină. Omul respectiv avea o scroafă cu purcei, nu creşteau pentru comercializare, ci creşteau pentru consumul propriu”, a spus prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu.

S-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului, iar până în acest moment nu au mai fost descoperite și alte cazuri de pestă porcină africană în Dolj.

În acest an, peste 350.000 de porci au fost sacrificați din cauza bolii, iar numărul focarelor în România era de peste o mie.

Articolul precedentCâte un brad de Crăciun în fiecare cartier din Târgu Jiu
Articolul următorMuncitorii care repară un drum din Gorj aruncă asfalt în pădure