Consiliul Județean Gorj. Foto: igj.ro

Orânduitorii din Gorj au cheltuit aproape 40.000 de lei din bani publici pe plimbările în străinătate în ultimul an.

În ciuda ieșirilor repetate din țară, consilierii gorjeni nu reușesc să atragă investiții străine, județul fiind printre cele mai evitate din România de către companiile internaționale.

Dacă anul trecut, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Ninel Muja și Gheorghe Nichifor, împreună cu Ovidiu Popescu, consilier la cabinetul președintelui CJ, au mers în orașul BuonMaThout din Vietnam, cu ocazia Festivalului Internațional al Cafelei și Festivalului Cultural al Gongului Chien, în 2018, aceștia au mers doar până în Moldova.

Muja și Nichifor au mers în două Raioane din Moldova, la Festivalul ”Sărbătoarea fagului”, la un festival de muzică instrumentală, scrie gorj-domino.ro.

Consilierii gorjeni au vizitat și Belgradul, dar au fost și în Italia, și în Scoția.

Mai mult, cei doi președinți nu și-au depus raportele de activitate pe anul 2017 în care să fie menționate deplasările în străinătate, cu toate că sunt obligați de Legea 393/2004. În caz că raportul nu este prezentat în 45 de zile de la încheierii misiunii, aceștia ar fi trebuit să suporte cheltuielile deplasării.

Rapoartele nu au fost prezentate în ședințele Consiliului Județean Gorj.

Articolul precedentDoi răniți într-un accident produs la Târgu Jiu
Articolul următorCât rămâne deschisă Transalpina?