Primăria din Motru a anunțat că va oferi bani celor care oferă informații despre persoanele care abandonează câini pe raza muncipiului.
Numărul câinilor fără stăpân sa crescut mult în Motru în ultimii ani, cu toate că de la jumătatea anului 2016, când a venit noul primar, Gigel Jianu, au fost capturați aproape 300 de câini.
Din aceștia, mai mult de jumătate au fost dați spre adopție, iar 54 au fost eutanasiați, pentru că sufereau de boli incurabile, iar 29 au murit din cauze naturale.
În adăpostul din Motru sunt găzduiți în acest moment 50 de câini, iar capacitatea padocului este de 70 de locuri.
Cu toate că s-au desfășurat constant operațiuni de curățare a orașului de câini fără stăpân, aceștia continuă să apară, fapt care a dus la decizia autorităților de a oferi recompense celor care oferă informații despre cum ajung animalele pe străzile din Motru.