Tânărul antreprenor în turism, Radu Voinea, a vorbit într-un interviu oferit realitatea.net despre greutăţile întâmpinate de industria HoReCa, în anul care se încheie.

Cum a fost acest an pentru domeniul HoReca?

Anul 2020 intră în istorie ca cel mai greu an pentru industria HoReCa, restaurante, agenţii de turism, hoteluri. Misiunea noastră a devenit dificilă încă din luna februarie pentru că atunci au fost instituite primele restricţii de călătorie şi au apărut primele anulări. De Paşte a fost vârful, când nu s-au mai făcut rezervări. A fost o situaţie foarte grea pentru toată industria, de la restaurante şi până la agenţii. În cazul nostru, al agenţiilor de turism, n-am avut rezervări, dar a trebuit să muncim pentru a anula. Am mers pe minus. E bine că a trecut, aşteptam să se termine anul. Suntem optimişti, zâmbesc doar cu gândul la 2021 şi că vaccinul îşi va face efectul.

Totuşi, sezonul estival s-a putut desfăşura, cu unele restricţii ce-i drept.

Imediat după Paşte, cam din 15 iunie, atunci când s-a terminat starea de urgenţă, au început să vină solicitări pentru vară – litoralul românesc, Bulgaria şi Grecia. Am avut cereri nu foarte multe, dar ne-au ajutat să supravieţuim. Practic, a fost un an al supravieţuirii. Am avut multe solicitări pentru litorarul românesc. Şi pentru Bulgaria a fost o perioadă bună. Strict pentru rezervările din ţară ne-au ajutat foarte mult voucherele de vacanţă. E bine că nu s-a oprit programul. Oamenii au avut acces la aceste vouchere şi au putut să le folosească. Fără această infuzie, ar fi fost şi mai greu.

Ce s-a schimbat pentru hotelieri, având în vedere noile măsuri sanitare pe care a trebuit să le respecte?

În primul rând, costurile. Au fost nevoiţi să introducă o serie de măsuri: distanţare, mai puţini oameni în restaurant, materiale sanitare. Toate costurile au crescut şi au avut şi ei un volum mare de muncă pentru a asigura o protecţie suplimentară turiştilor. Am fost prezent pe litoral şi pot spune că în toate restaurantele au fost bine puse la punct toate măsurile şi n-am simţit niciun fel de pericol nici pentru familie şi nici pentru cei din jur.

Ce s-a schimbat în turism, în această perioadă?

Este evident că au avut loc schimbări majore în ceea ce înseamnă destinaţiile de călătoriile, felul în care călătoreşti. Dar, ce cred eu că nu s-a schimbat este dorinţa omenilor de a călători. Pasiunea, plăcerea, acele lucruri cu care ne-am născut au rămas în continuare vii. Iau contact cu foarte mulţi oameni zilnic şi toată lumea vorbeşte de un singur lucru, atunci când vine vorba de călătorii: când putem să plecăm?

Sursa: Realitatea de Olt