Două drumuri județene din Gorj vor fi refăcute, costurile lucrărilor fiind suportate din fonduri europene.

Contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a celor 37 de kilometri de șosea, care leagă Târgu Logrești, Roșia de Amaradia, Alimpești și Ciupercenii de Olteț, va fi semnat în curând.

În total, în Gorj vor fi reabilitați peste 60 de kilometri de drumuri județene anul viitor, iar munca va începe la primăvară.

De asemenea, conducătorii județului spun că au în plan și alte modernizări ale infrastructurii rutiere.

”Guvernul României și Ministerul Dezvoltării să realoce fondurile rămase, pentru că au rămas fonduri în urma licitațiilor obținute pentru județul Gorj și Regiunea Olteniei pentru noi tronsoane de drumuri județene”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu.

Articolul precedentBătaie la un liceu din Târgu Jiu
Articolul următorSindicaliștii amenință cu greva generală la CEO