Comitetul Director al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a decis să renunțe la taxa de 10 lei pe zi percepută însoțitorilor copiilor de peste trei ani internați în secția de Pediatrie.
Taxa a fost introdusă începând cu data de 1 decembrie 2018, iar însoțitorii copiilor internați o plăteau la externare.
Până acum, spitalul a încasat doar 100 de lei din această taxă.
Părinții s-au declarat nemulțumiți de introducerea taxei, însă reprezentanții spitalului au motivat decizia, la finalul anului trecut, spunând că este o metodă de a strânge bani pentru reabilitarea saloanelor.
„Trebuie identificate alte surse de finanţare pentru a atrage bani la spital. Este cazul fondurilor europene şi a altor servicii medicale care pot fi prestate de unitatea medicală. Este un bir suportat de părinţi. Oamenii nu vin în concediu la spital, ci pentru că au un necaz“, a declarat, pentru Gazeta de Sud, Cristi Aldescu, lider de sindicat al Federaţiei Naţionale Ambu-San.