Primarul din Târgu Jiu a anunțat că a cerut bani de la Compania Națională de Investiții pentru realizarea unui bazin de înot modern în oraș.

”A fost depusă documentația necesară pentru promovarea unei astfel de investiții”, s-a fălit edilul Marcel Romanescu, adăugând că obiectivul a fost inclus ”în lista sinteză a CNI, urmând să fie alocate fondurile necesare pentru demararea proiectului”.

Noul bazin de înot va fi realizat pe locul fostului ștrand din Târgu Jiu, care este în ruină, va costa 2 milioane de euro și va avea scop didactic, mai spune primarul.

Articolul precedentNumăr record de înscrieri la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
Articolul următorDrumurile de lângă Târgu Cărbunești, reparate cu 3 milioane de lei