Vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la început de octombrie, în special în sud, est și centru.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în regiunile vestice, nord-vestice, iar spre seară și noaptea și în cele nordice și centrale, precum și la munte

În zonele montane vor fi înnorări, averse, descărcări electrice, iar pe alocuri cantităţile apă vor fi însemnate (peste 15…25 l/mp) şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și pe arii mai restrânse în celelalte zone, în special asociat averselor.

Temperaturile maxime se vor încadra sâmbătă între 23 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiuni și 19…20 de grade pe litoral. Izolat se va forma ceaţă.

 

 

Articolul precedentSebastian Burduja va prelua interimar Ministerul Educaţiei
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET