O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Gorj după ce primarul din Motru, Cosmin Morega, a participat şi a transmis live pe Facebook o petrecere, care s-a petrecut în plină stradă. Potrivit unor surse, evenimentul a fost organizat chiar de ziua edilului.
Poliţiştii au identificat 11 persoane pe care le-au amendat.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat și au efectuat verificări, constatând faptul că, în seara zilei de 4 aprilie a.c., șase persoane s-ar fi reunit cu ocazia aniversării unuia dintre cei șase bărbați, organizând o petrecere, în aer liber, fără a purta masca de protecție. Pentru nerespectarea restricțiilor prevăzute în acest sens de Legea 55/2020, polițiștii au luat măsura sancționării participanților la activitate, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.
Aflat la primul mandat de primar, Cosmin Morega, a primit cadou o mașină de lux de la unchiul său, Dan Ilie Morega, fost prefect al judeţului și fost deputat, după ce a câştigat alegerile locale.
Sursa: Realitatea de Gorj