Pandurii Târgu Jiu a obținut un succes extrem de important în lupta pentru salvarea de la retrogradare, 2-1 la Petroșani, cu Energeticianul.
Eroul gorjenilor la Petroșani a fost tânărul atacant Gabriel Dodoi, care a reușit o ”dublă”. ”Pandurii”, care s-au desprins, în urma succesului de azi, la două puncte de Energeticianul, ocupanta ultimului loc retrogradabil, cu două etape înainte de final, au reușit să întoarcă scorul, după ce Rusu deschisese scorul în minutul 9.
Dodoi a egalat în minutul 28, cu un șut splendid, iar cu cinci minute înainte de final a marcat golul care ar putea însemna salvarea de la retrogradare a ”alb-albaștrilor”.
Pentru Pandurii urmează, săptămâna viitoare, meciul care le poate asigura locul în Liga 2 și în sezonul viitor, pe teren propriu, cu Politehnica Timișoara, echipă scăpată de emoțiile retrogradării.
În ultima etapă, Pandurii joacă la Cluj, cu Universitatea, echipă care se bate pentru promovare.
De cealaltă parte, Energeticianul joacă în deplasare cu Metaloglobus, iar în ultima etapă întâlnește Chindia Târgoviște, formație aproape promovată în Liga 1.
După 36 de etape, Pandurii ocupă locul 15, primul peste linia roșie, cu 41 de puncte. Energeticianul e pe 15, cu 39 de puncte.