Prefectul Mario De Mezzo anunţă pe Tiktok demararea strângerii de semnături pentru organizarea unui referendum local pentru ca primii cinci metri cubi de apă consumaţi de slătineni să fie subvenţionaţi de municipalitate, scrie Reporter24.ro.

De Mezzo a postat un clip pe Tiktok şi Facebook, filmat într-o locaţie necunoscută, însoţit de aproximativ 20 de persoane, în care anunţă că lansează un referendum. Scopul acestei consultări a populaţiei ar fi ca primii cinci metri cubi de apă consumaţi de fiecare familie sau gospodărie din Slatina să fie subvenţionaţi de Primărie. El a anunţat şi o campanie de strângere de semnături, care nu este nimic altceva decât o campanie electorală mascată, din uşă în uşă.  

Însă, prefectul de Olt ignoră sau nu cunoaşte prevederi clare ale legislaţiei în vigoare. Dacă este să consultăm legile, aflăm că referendumul local se organizează în patru cazuri diferite: consultarea cu privire la unele probleme de interes local deosebit; consultarea cu privire la modificările unităţilor administrativ-teritoriale; consultarea cu privire la demiterea primarului; consultarea cu privire la demiterea consiliilor locale.

Articolul complet, AICI

Articolul precedentRusia amenință că e pregătită de un război cu NATO – Avertisment de la Moscova: „Politica ușilor deschise s-a osificat!”
Articolul următorAlexandra Păcuraru: „Valorile să ne unească și tradițiile să meargă mai departe, cu cinste și onoare”