Un bărbat din Târgu Jiu a pătruns cu mașina în parcul Coloanei Infinitului.

Polițiștii locali ajunși la fața locului l- au găsit oe bărbatul în vârstă de 73 de ani pe o alee din Parcul Coloanei fără Sfârșit, cu mașina pe care o conducea.

“Întrucât bărbatul prezenta stare de confuzie, la fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță. În urma controlului medical efectuat, s-a constatat că bărbatul avea un nivel crescut al glicemiei (400 mg/dl), însă a refuzat internarea în spital, motiv pentru care polițiștii locali au luat legătura cu membrii familiei, aceștia transportându-l la domiciliu” au transmis reprezentanții Poliției Locale din Târgu Jiu.

 

Articolul precedentMiron Mitrea: Nu există probleme pentru România că se sapă la Bîstroe. Avem destul pește. Sunt probleme pentru că politicienii sunt slabi
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET