Trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, din Târgu Jiu, Plopșoru şi județul Hunedoara, sunt cercetaţi penal după ce, luni, au intrat într-o locuinţă din municipiu şi au smuls telefoane mobile ale celor trei copii care locuiesc acolo.
Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei trei şi să recupereze telefoanele furate.
„La data de 13 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că la aceeași dată, trei persoane necunoscute, având cagule pe cap, au pătruns în locuința sa și au smuls telefoanele mobile din mâna celor trei copii minori ai săi, ulterior părăsind imobilul.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au fost identificați trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților”, transmite IPJ Gorj.
Sursa: Realitatea de Gorj