În primele șapte luni ale anului curent, producția din termocentrale a fost de 14,824 miliarde kWh, în scădere cu 1,389 miliarde kWh (-8,6%), față de același interval din anul 2017.

Chiar și așa, termocentralele, printre care și cele de la Turceni și Rovinari – cele mai importante din țară -, rămân cel mai mare producător de energie din România.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, termocentralele sunt urmate de hidrocentrale. Acestea au avut o producție de energie de 11,908 miliarde kWh, în creştere cu 2,664 miliarde kWh (+28,8%).

Centralele nucleare au avut o producție de 6,416 miliarde kWh, în scădere cu 76 milioane kWh (-1,2%), în timp ce producţia din centralele electrice eoliene s-a situat la 3,831 miliarde kWh, în scădere cu 446 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Energia solară produsă din panouri fotovoltaice a fost de 1,0002 miliarde kWh, în scădere cu 210,5 milioane kWh față de prima jumătate a anului 2017.

Exportul de energie electrică a fost în perioada menţionată de peste 3,483 miliarde kWh, în scădere cu 679 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,495 miliarde kWh, mai mic cu 32,5 milioane kWh.

Articolul precedentBiciclist, lovit de o mașină la Târgu Jiu
Articolul următorPandurii va primi două milioane de euro de la acționari