Elevii din Târgu Jiu care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost premiaţi de municipalitate.

Ei vor primi din partea Primăriei Municipiului Târgu Jiu câte 10.000 lei.
 
„Este un premiu binemeritat, o recunoaștere a eforturilor depuse de acești copii pe care ni-i dorim modele demne de urmat pentru toți tinerii din oraș. Rezultatul obținut la aceste importante examene este meritul lor, dar și al cadrelor didactice care i-au pregătit și al managementului unităților de învățământ ale căror cursuri le-au urmat. Acum școlile din Târgu Jiu beneficiază de tot ceea ce le este necesar pentru a oferi elevilor un act educațional de calitate. Ne dorim copii bine pregătiți, motivați, dornici să învețe. Îi pregătim pentru viitor și am convingerea că orașul va rămâne pe mâini bune. Felicitări, dragii mei! Meritați pe deplin acest premiu. Aș vrea ca anul viitor să putem premia mult mai mulți tineri! Felicitări și cadrelor didactice și directorilor unităților de învățământ!”, a transmis primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, în urma festivităţii de premiere.
Articolul precedentAnchetă la IPJ Gorj după apariţia unor imagini cu un poliţist ce cântă la chefuri de interlopi
Articolul următorBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.151 de cazuri, după efectuarea a 21.135 de teste/ Au fost înregistrate 33 de noi decese