UE prelungeşte până în martie 2026 protecţia acordată refugiaţilor ucraineni

UE prelungeşte până în martie 2026 protecţia acordată refugiaţilor ucraineni
Această protecţie urma să expire pe 4 martie 2025
Uniunea Europeană a prelungit din nou marţi, până la data de 4 martie 2026, protecţia temporară acordată celor în jur de 4,2 milioane de refugiaţi ucraineni, informează AFP.
UE a activat pe 4 martie 2022, în premieră, directiva privind protecţia temporară în Uniune, care le acordă beneficiarilor ucraineni un statut ce le permite să locuiască, să lucreze şi să primească ajutoare în ţările UE.
Această protecţie, care urma să expire pe 4 martie 2025, a fost prelungită cu încă un an, din cauza continuării războiului.
'Zi după zi, Rusia terorizează poporul ucrainean cu bombardamentele sale (...) Cei care au fugit de agresiune pot continua să conteze pe solidaritatea noastră', a declarat secretarul de stat pentru azil şi migraţie al Belgiei, Nicole de Moor.
Belgia exercită până la 30 iunie preşedinţa semestrială a Consiliului UE, ce va fi preluată ulterior de Ungaria.
Ţările din UE care găzduiesc cei mai mulţi refugiaţi ucraineni sunt Germania (aproape 1,2 milioane), Polonia (peste 950.000) şi Cehia (peste 350.000).
Potrivit Eurostat, femeile adulte reprezintă aproape jumătate dintre beneficiarii acestei protecţii, iar minorii, în jur de o treime.AGERPRES
Citește și:
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 15:57 - Statele Unite își mențin obiectivele în Iran: „Nu îi vom permite să obțină arma nucleară”
- 15:34 - Moscova transmite un mesaj dur: participarea la operațiunea SUA în Ormuz înseamnă implicare directă în război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News











