Târgu Jiu: Elevii vor premiaţi de Primărie într-o festivitate pe stadion

Târgu Jiu: Elevii vor premiaţi de Primărie într-o festivitate pe stadion
Evenimentul ar urma să se desfăşoare în perioada 2-13 iunie
Elevii din Târgu Jiu vor fi premiaţi, în acest an, de municipalitate în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura pe stadionul din localitate.
Evenimentul ar urma să se desfăşoare în perioada 2-13 iunie, potrivit unui anunţ făcut de primarul Marcel Romanescu.
„Premiem, și anul acesta, absolvenții de gimnaziu, liceu și școală postliceală în cadrul unor festivități pe care le organizăm în incinta Stadionului Municipal. O idee izvorâtă din dorința de a oferi tinerilor absolvenți din Târgu Jiu posibilitatea de a avea, chiar și în condițiile dificile impuse de pandemie, o ceremonie la terminarea cursurilor, a prins contur anul trecut și ne dorim să devină o tradiție, mai ales că stadionul ne oferă posibilitatea organizării unor evenimente de amploare. Așa că, și în acest an, în perioada 2-13 iunie, vom iniția o serie de festivități respectând, bineînțeles, condițiile impuse de lege”, a scris edilul pe Facebook.
El a adăugat că, la începutul săptămânii viitoare, va prezenta un program al acestor evenimente.
„Sunt convins că participanții vor primi cu entuziasm surprizele pe care le pregătim. Am luat legătura cu directorii unităților de învățământ, cu Inspectoratul Școlar și reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cărora le mulțumesc pentru implicare și pentru îndrumări. Au fost stabilite toate detaliile, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, vom folosi Sala Sporturilor care este încăpătoare și ne permite sa organizăm astfel de evenimente”, a conchis Romanescu.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Gorj și pe Google News














