Două râuri: în stânga sunt dejecțiile curgătoare ale stației de epurare, în dreapta - râul Blahnița

După clipul video apărut ieri, în care o conductă refula dejecții în apele râului Blahnița, care, la rândul său, se varsă imediat în Gilort, Garda de Mediu a făcut verificări la sediul stației de epurare a orașului Târgu Cărbunești și au sancționat prompt compania Aparegio, care se ocupă de administrarea acesteia.

Stația de epurare de la Cărbunești a fost pusă în funcțiune în urmă cu cinci ani, lucrările fiind executate de două firme, una din București, cealaltă din Portugalia, în cadrul unui contract de 2,8 milioane de euro din fonduri europene care a inclus și construirea stației similare de la Țicleni.

”Comisarii au verificat condițiile în care s-a produs poluarea, iar rezultatele controlului arată că, în urmă cu câteva săptămâni, adică în jurul datei de 20 octombrie, au avut loc niște deficiențe în exploatarea stației de epurare care au condus la evacuarea de ape uzate neepurate în sistem bypass direct în râul Blahnița. Comisarii vor amenda operatorul cu o amendă între 30.000 și 60.000 de lei”, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.

Dejecții, deversate printr-o conductă în apele Gilortului | VIDEO

Reprezentanții Aparegio spun că este vorba de un accident petrecut în urmă cu două săptămâni.

”A fost obturat canalul, noi l-am desfundat, apoi a venit un volum foarte mare de apă şi staţia nu a putut face faţă, aşa că surplusul a fost eliminat pe acea conductă, direct în râul Gilort. Conducta este autorizată. În fapt ea pentru asta a fost construită. Se mai întâmplă astfel de lucruri, rar ce-i drept, dar se întâmplă şi din cauza celor care aruncă tot felul de lucruri în canalizare. Am găsit haine şi chiar păsări moarte în canalizare şi este normal să se mai înfunde”, a precizat Daniel Popescu, șeful Aparegio Târgu Cărbunești.

Vești liniștitoare vin și de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj, care susține că în prezent nu există nicio problemă de poluare.

Articolul precedentDejecții deversate printr-o conductă în apele Gilortului | VIDEO
Articolul următorDoar jumătate din cei care dau examenul auto în Gorj reușesc să obțină permisul