Licitația pentru ultimele lucrări la Stadionul Municipal din Târgu Jiu are loc în 14 noiembrie.
Pentru finalizarea lucrărilor se vor cheltui 5 milioane de euro, după ce, până acum, au mai fost cheltuite 21 de milioane de euro de către Compania Națională de Investiții.
Durata lucrărilor va fi de cel mult trei luni. Mai trebuie construită o pasarelă spre sediul Primăriei, în timp ce muncitorii vor trebui să amenajeze și rețeaua de canalizare pluvială.
Stadionul Municipal din Târgu Jiu ar fi trebuit să fie gata de un an, însă arena cu 12.000 de locuri va trebui să mai aștepte, cel puțin până la primăvară.