Un ciclon polar lovește România. Ploile vor cuprinde, în zilele următoare, tot mai multe regiuni din țara noastră. Temperaturile vor scădea, în unele zone, sub pragul de îngheț. 

Temperaturile maxime ar putea să nu depășească 10–15 grade în unele regiuni, iar noaptea, în condiții de cer senin, minimele ar putea scădea, local, sub pragul de îngheț. Vineri, un front atmosferic rece va traversa România, aducând o scădere ușoară a temperaturilor, iar pe alocuri și câteva ploi trecătoare. Sâmbătă, 7 octombrie, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales noaptea în nord-vestul și nordul teritoriului, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în zona montană, în special pe crestele Carpaților Orientali, cu rafale de peste 70…80 km/h, dar local și temporar și în nord, centru și est, cu viteze în general de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 grade, iar cele minime între 4 și 16 grade. Dimineața și noaptea, îndeosebi pe văi și în depresiuni, pe suprafețe mici se va semnala ceață. 

În Capitală, temperatura maximă va fi de 25…26 grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

Duminică, 8 octombrie, meteorologii anunţă vânt puternic în cea mai mare parte a ţării. Vor fi intensificări în zona montană, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, dar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…60 km/h, posibil mai mari în est și sud-est. Cerul va avea temporar înnorări și va ploua local la munte, în nord și centru, pe arii mai restrânse în sud-est și cu totul izolat în rest. 

Valorile termice diurne vor fi mai mici față de cele din intervalul anterior în jumătatea nordică a teritoriului, iar în rest se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice datei, însă cele nocturne vor scădea semnificativ în toate regiunile, astfel că maximele se vor încadra în marea lor majoritate între 14 și 26 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea, îndeosebi în depresiuni, vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 grade, iar cea minimă, mai coborâtă decât în intervalul anterior, va fi de 5…7 grade.

 
Articolul precedentCălătorii gratuite în Europa, timp de o lună, pentru tineri! Care sunt condițiile de înscriere
Articolul următorRușii au bombardat masiv Orlovka, punctul de frontieră vecin cu Isaccea. Pontonul de acostare a bacului a fost scufundat