Acuzații dure la adresa Anei Revenco, cea care este delegată de partidul PAS să reformeze Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova. Cristian Riza a relatat în cadrul emisiunii „Spovedania lui Rizea” faptul că Revenco ar fi fost în cârdășie cu demnitari cu putere de decizie pentru a evita o pedeapsă penală până în prezent.

“În 2015, inspectorii de integritate au sesizat Procuratura Generală că Ana Revenco și-a ascuns averea de milioane. Totodată, autoritățile au constatat că în perioada în care a deținut funcția de director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane nu a indicat în declarația de avere un apartament de 150 mp, 3 încăperi nelocative, 3 trenuri, un automobil, 12 conturi bancare, o cota parte de 20 la suta din cadrul unui SRL si cotele părți de sută la sută ale soțului ei în alte doua SRL– totul e aici prieteni. Așa se conduce Republica Moldova și MAI, acesta este ministrul pe care PAS l-a pus să facă reformă în MAI. Ea nu a răspuns penal pentru ilegalitățile comise. Acel dosar este ascuns la Procuratura Generală. Cine îl ține ascuns, domnule Robu? Sau așteptați prescrierea lui?”, susține Rizea, conform realitateadinmoldova.md.

Ana Revenco a fost director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. În acea perioadă, susține Rizea, ea ar fi implementat împreună cu soțul ei o schemă de spălare a banilor care le aducea anual venituri de sute de mii de lei.

“Soțul ei, Roman Revenco, dădea propria mașină în chirie firmei pe care o deținea, SRL ”Nova-Imprim”, cu 2000 de euro pe lună. Venitul obținut din arenda automobilului era de 6 ori mai mare decât venitul firmei. Asta se numește spălare de bani. E o stratagemă pentru eschivarea de la plata impozitelor. Ați văzut ce exemplu ne dă ministra Afacerilor Interne?”, declară Rizea.

Articolul precedentGorj: Accident MORTAL la Băleşti
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET