Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia a fost aprobat, potrivit unui anunț al Comisiei Europene.

Aprobarea acestui plan de restructurare presupune și alocarea unui ajutor financiar în valoare de până la 2,66 miliarde euro (13,15 miliarde lei).

Vicepreședintele executiv Margrethe Vestager, responsabilă cu politica de concurență, a este cea care a făcut acest anunț.

„Planul de restructurare depus de România și ajutorul pentru sprijinirea acestuia vor asigura că CE Oltenia poate reveni la viabilitatea pe termen lung fără a fi nevoie de continuarea ajutorului de stat. Sprijinul public vine cu garanții pentru a se asigura că posibilele denaturări ale concurenței sunt menținute la minimum și că măsurile vor sprijini obiectivele UE de decarbonizare, în conformitate cu Pactul verde european”.

Ministrul Economiei consideră că prin această măsură, CEO își va finanța planul de restructurare și își va putea face și alte planuri pe termen îndelungat.

„Măsura va permite companiei să își finanțeze planul de restructurare și să-și facă planuri viabile pe termen lung. Îi mulțumesc vicepreședintelui executiv al CE și Comisar pentru Concurență Margrethe Vestager pentru suportul acordat în această speță. De asemenea, vreau să le mulțumesc și colegilor de la minister și celor de la CEO pentru toată munca depusă ca să putem obține acest rezultat. Dar eforturile nu se vor opri aici, mai avem multe de făcut”, a menționat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

La 5 februarie 2021, Comisia a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă planul de restructurare prezentat de România la 4 decembrie 2020 și măsurile de ajutor de restructurare aferente pentru a-l sprijini erau în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis cu Orientările Comisiei privind ajutor de salvare și restructurare.

În cadrul anchetei aprofundate, România a depus un plan de restructurare revizuit al companiei, pentru perioada 2021-2026, cu modificări și îmbunătățiri semnificative.

Un plan care este doar parțial cunoscut de publicul românesc, dar care în esență presupune închiderea în mare parte a grupurilor pe cărbune, construirea a 1-2 grupuri pe gaze și a câtorva parcuri fotovoltaice.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 ianuarie: 31.683 cazuri și 71 decese
Articolul următorPărintele Zenovie, pus la grea încercare, după ce s-a infectat cu Covid. Alexandra Păcuraru, îndemn la rugăciune – VIDEO