Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) susține în continuare candidatura Gabrielei Firea  pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și salută reîntoarcerea sa în funcțiile de conducere din partid. 

„PUSL salută decizia PSD de a constata revenirea Gabrielei Firea în funcțiile deținute, după ce suspendarea de 4 luni a expirat. Ea este din nou vicepreședinte al partidului și conduce organizația de București-Ilfov. Totodată, vrem să spunem că bucureștenii au nevoie de Gabriela Firea din nou în fruntea Capitalei si PUSL reiterează susținerea pentru candidatura la un nou mandat al Gabrielei Firea. Bucureștenii au nevoie de reluarea proiectelor sociale și de infrastructură pe care le-a inițiat în primul său mandat și care au fost blocate de actualul edil Nicușor Dan,” a declarat la Realitatea Plus Lavinia Șandru, purtător de cuvânt al PUSL.

Și jurnalistul Marius Ghilezan a comentat la Realitatea PLUS posibila candidatură a Gabrielei Firea pentru Primăria Generală. Politiciana ar fi favorită pentru câștigarea fotoliului de la București.

„Gabriela Firea are cel puțin 5-6 procente deasupra președintelui.(n.r. Ciolacu) Șanse reale de a-l bate pe Nicușor Dan.”

Gabriela Firea a fost suspendată din funcții în urmă cu patru luni, în ședința Consiliului Politic Național, după scandalul „Azilele groazei”. Marcel Ciolacu a declarat atunci că nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot această măsură. 

Articolul precedentAna Maria Păcuraru: Lasconi nu are nevoie de USR! Are ocazia să demonstreze nu doar că a crescut un „monstru”, dar că poate și să danseze cu el în lumina reflectoarelor
Articolul următorCaravana România Suverană, alături de Spitalul mobil AUR, în toată țara – Proiect de excepție pentru sănătatea românilor