Mai mulți pompieri gorjeni au reușit să salveze o căprioară care căzuse într-un puț adânc de 15 metri.
Animalul sălbatic, care este ilustrat și pe stema județului Gorj, a fost găsit de un cioban care își căuta o oaie rătăcită.
Ciobanul a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la ISU Gorj, care au reușit să salveze căprioara din puțul adânc în care căzuse.
În imaginile de mai jos puteți vedea eliberarea puiului de căprioară, care a zbughit-o imediat către pădure.