Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului 16 în Liga 2 (n.r. – ultimul retrogradabil), întâlnește duminică, la Petroșani, Energeticianul, echipă care a adunat cu un punct mai mult decât gorjenii până acum.
După 35 de etape, tinerii antrenați de Adrian Bogoi au ajuns, pentru prima oară în acest sezon, pe un loc retrogradabil.
”Nu ştiu dacă va fi un meci decisiv la Petroşani, vedem la final de campionat. Va fi un meci foarte încins cu Energeticianul. Mai sunt nouă puncte puse în joc până la finalul campionatului şi ne vom bate pentru toate punctele. Mai avem un meci în deplasare cu Energeticianul, apoi acasă cu ASU Poli Timişoara şi un ultim meci la Cluj, tot de trei puncte. Rămâne să vedem atunci care va fi starea lor, dacă mai au nevoie de puncte sau se pregătesc pentru baraj”, a declarat antrenorul Adrian Bogoi.
Pandurii s-a impus cu 2-0 în meciul tur, la Târgu Jiu, în fața celor de la Energeticianul. Dacă va obține victoria și la Petroșani, duminică, de la ora 11:00, echipa gorjeană – cea mai tânără din Liga 2 – este foarte aproape să își atingă obiectivul, menținerea în al doilea eșalon al fotbalului românesc. Un eșec ar face aproape imposibilă evitarea retrogradării.