Angajații din schimbul I, de la Cariera Jilț Nord, au protestat și ei, vineri dimineață, timp de două ore, nemulțumiți fiind că nu s-a deblocat legea privind reducerea vârstei de pensionare. De asemenea, minerii cer și acordarea unui adaos la salariu. 

Aceasta este a două grevă de avertisment din cadrul CEO, după ce joi, angajații de la Cariera Lupoaia au procedat în mod similar. Și aici, vineri a fost a doua zi de protest.

Minerii și energeticienii sunt dezamăgiți de faptul că legea care reduce vârsta de pensionare la 52 de ani, pentru cei care au lucrat minimum 25 de ani în unitățile de producere a energiei pe bază de cărbune, nu este pusă în aplicare de Casa Națională de Pensii, care a interpretat textul ca aplicându-se din momentul publicării.

Totodată, pentru aceleași probleme, un protest al angajaţilor de la CEO a avut loc, joi seara, în municipiul Târgu Jiu.

Au participat la acțiune aproximativ 80 de persoane. Jumătate dintre protestatari au mers la sediile PNL şi PSD din municipiul Târgu Jiu.

„La PNL era uşa închisă. La PSD am găsit un domn. Noi îl căutam pe domnul Weber. L-am rugat să le transmită celor din conducerea organizaţiei doleanţele noastre. Oamenii au vrut să mergem peste ei. L-au căutat pe domnul Weber şi ca urmare a declaraţiilor pe care le-a făcut. Oamenilor nu le vine să creadă această că de modul în care s-au transformat. Înainte, când erau opoziţie ne dădeau dreptate, iar acum ne spun că de ce dorim să ne grăbim“, a spus Manu Tomescu, vicepreşedintele Sindicatului Energia Rovinari.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 decembrie: 931 cazuri noi și 97 de decese dintre care 25 anterioare
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Cine a inițiat proiectul de lege privind INTERCEPTAREA mesaje pe rețelele și aplicații