Duminică a intrat în vigoare o lege care le permite copiilor care au între 16 și 18 ani să iasă din țară fără a fi însoțiți de un adult. Totuși, ei au nevoie de un acord al părinților sau al reprezentanților legali. 

Legea 247/2023 prevede că cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi. Până acum, vârsta minimă pentru ieșirea din țară singur era de 18 ani.

Acordul părinților sau al reprezentanților legali se poate demonstra cu ajutorul unei declaraţii notariale, scrie avocatnet.ro.

Există și motive explicite, pentru care copiii de minimum 16 ani pot călători neînsoțiți, prevăzute de lege: merge în vizită la rude, la studii, la concursuri oficiale sau la un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi sunt puse în pericol. 

Schimbarea legislativă a fost făcută pentru că se consideră că la 16 ani adolescentul a atins un anumit grad de maturitate, care deja îi oferă responsabilități financiare, dar și răspundere penală.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentDin ce este făcut de fapt rimelul și pericolul la care se expun femeile
Articolul următorToto Cutugno a murit! Cântărețul a împlinit de curând 80 de ani – Boala de care suferea – VIDEO