Odată cu instalarea comunismului în România, sărbătoarea Crăciunului a fost eliminată brutal din viețile oamenilor. Moș Crăciun a fost EPURAT, după cum s-a exprimat un activist proletcultist de frunte, pentru a fi înlocuit cu un simulacru de secretar de partid care-i răsplătea pe cei care-și îndeplineau planul și pe copiii cu origine sănătoasă. De-a lungul deceniilor comuniste, moșul a suferit mai multe transformări, după chipul și ideile conducătorilor. 

Moș Gerilă li s-a arătat pentru prima dată românilor pe 25 decembrie 1947, pe coperta publicației „Națiunea”: Era un bărbat tânăr și musculos, care aducea cadou „Noua istorie a românilor”. Aparent fără vreo legătură, peste 5 zile, România chiar intra într-o nouă etapă istorică, după abdicarea Regelui Mihai, abolirea monarhiei și proclamarea republicii populare.

Publicația care-l populariza pe Moș Gerilă îl avea ca director pe George Călinescu și era organul de presă al Partidului Naţional Popular, o formațiune paravan prin intermediul căreia comuniștii voiau să-i atragă de partea lor pe intelectualii din clasa de mijloc, potrivit unei prezentări realizate de Arhivele Naționale. 

Ostilitatea noului regim față de personajul tradițional fusese prefigurată încă din decembrie 1944 de către Alexandru Toma, bardul oficial al proletcultismului stalinist, cum l-a numit sociologul Vladimir Tismăneanu.

Moş Urâciune, Moş Crăciune

Vreo trei vorbe doar ţi-aş spune

Tu, ce-ţi verşi tot sacul mare

Daruri, dulciuri, vin, mâncare

Tot la cel sătul ce are.

(…)

Moş viclean, moşneag Gerilă,

Eşti cu cei ce ne împilă

Dacă nu aduci la anul sacul plin la tot sărmanul

Pace, spor, şi-o lume dragă

NOI TE EPURĂM, NU-I ȘAGĂ,

Şi-ţi pierzi slujba, Moş-Dăsagă..

Alexandru Toma, „România Liberă”, decembrie 1944 (sursă: Digiteca Arcanum)

MOȘ GERILĂ A ADUS ÎNGHEȚUL IDEOLOGIC AL STALINISMULUI

După abdicarea Regelui Mihai I și preluarea totală a puterii de către partidul comunist, propaganda a trecut rapid la promovarea noului moș de inspirație sovietică, scopul fiind de a elimina Crăciunul ca sărbătoare religioasă, inclusiv prin construirea unui simulacru festiv proletar, asociat ajunului Anului Nou.

„Unul după altul, autobuzelor diferitelor întreprinderi şi uzine din Capitală se opresc în faţa Facultăţii de Drept. Sute şi sute de copii ai oamenilor muncii coboară gălăgioşi şi plini de veselie. (…) Un Moş Gerilă, din placaj, mare aproape cât bradul de lângă el, stă aşezat în mijlocul curţii. Copiii se opresc o clipă în apropierea lui, râd şi bat veseli din palme,” scrie ediţia din 31 decembrie 1949 a ziaruluiRomânia liberă”.

„În anii cruntei stăpâniri burghezo-moșierești, numai odraslele râzgâiate ale celor bogați se bucurau de venirea mult așteptatului Moș. (…) Azi, când în țara noastră stăpânirea cea crâncenă a capitaliștilor și moșierilor a fost alungată, moș Gerilă cel darnic a început a cerceta pe copiii muncitorilor,” puncta și Lupta Moldovei”.

 

MOȘ GERILĂ NU MAI ESTE STALINIST

După moartea lui Iosif Stalin, în martie 1953, a urmat o perioadă de relativ dezgheț ideologic care l-a marcat și pe Moș Gerilă. Acesta a început să se umanizeze, iar retorica revanșardă a fost înlocuită cu mesaje mai firești, chiar dacă erau în continuare propagandiste.

„Pe agenda Bătrînului an 1955 se completează notările: bomboane, sînt; cărţi, berechet, jucării, cîte vrei; napolitane şi turtă dulce, a mîncat chiar el la fabrica „Victoria“ nu de mult din noile sortimente puse în vînzare; hăinuţe sînt prin toate magazinele… Moş Gerilă poate venil iniştit. Are de toate. Şi va avea şi mai multe. Cînd întreprinderile comerciale din oraş, cu ajutorul fabricilor şi uzinelor, vor ridica micile căsuţe ale orăşelului copiilor, cînd bradul de anul nou va lumina din toate becurile şi steluţele, copii s-or strînge în jurul lui Moş Gerilă cîntînd şi chiuind.” – Flacăra Sibiului, decembrie 1955.

Pe de altă parte, dacă am privi lucrurile din perspectiva acelor vremuri grele, ne-ar fi relativ ușor de înțeles că astfel de texte alimentau speranțe de mai bine în inimile multor oameni simpli și în special ale copiilor.

MOȘ GERILĂ, BAROMETRUL BUNĂSTĂRII ȘI ÎNCREDERII

Procesul de umanizare a lui Moș Gerilă s-a acccentuat la începutul anilor `60; a devenit din nou bătrânelul bonom, asortat atmosferei de relaxare ideologică ce domina acele vremuri.

Datele centralizate de arhiva digitală a presei Digiteca Arcanum arată că în 1967 numărul referințelor la Moș Gerilă nu numai că s-a triplat față de anul precedent, dar a fost mai mult decât dublu și față de următorii ani. Se scria despre el în obișnuitele articole „de partid”, dar și în numeroase relatări cotidiene, era invocat în anunțuri despre serbări de sfârșit de an, în catrene, caricaturi și reclame.

 Imagine

SURSĂ: captură presă/Digiteca Arcanum

Poate nu întâmplător, moșul din 1967 reflecta speranțele pentru 1968, anul reper al celei mai faste perioade a comunismului românesc.

MOȘ GERILĂ, BĂGAT CU FORȚA CORUL ODELOR PENTRU FAMILIA CEAUȘESCU

În următorul deceniu, Moș Gerilă a continuat să fie un personaj popular, dar atenția ce-i era acordată a scăzut. Dacă urmărim presa vremii, observăm o sincronizare atât cu degradarea stării de spirit a românilor și a atitudinii regimului Ceaușescu față de ei. Pe măsură ce România revenea la dogmatism obtuz, sub forma național-comunismului, Moș Gerilă era tot mai puțin pomenit. Cadourile pentru oamenii muncii și copiilor erau tot mai sărace, din cauza planului nebunesc de achitare a datoriei externe, cu prețul unor privațiuni impuse cu forța, iar serbările tot mai cenușii, din cauza nelipsitelor ode la adresa cuplului conducător.

Sute de copii s-au prins în alaiul condus de Moş Gerilă, îndreptîndu-se spre platoul din apropierea Sălii polivalente din Iaşi, unde a fost amenajat acest orăşel. (…) a fost prezentat un frumos spectacol susţinut de pionieri (…) şi şoimi ai patriei din municipiu. Copiii şi-au exprimat, şi cu acest prilej, sentimentele de profundă recunoştinţă faţă de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de tovarăşa Elena Ceauşescu, mulţumind pentru înalta grijă părintească de care se bucură (…) pentru a se forma ca vrednici făuritori ai chipului de mîine al patriei”. Flacăra Iașiului, 21 decembrie 1988.

„”Un frumos program artistic, susținut de formații de colindători și arători de la școlile nr. 1, 2 și 12 din municipiu, a bucurat inimile celor prezenți, după care copiilorli s-au împărțit, după datină, colăcei, mere și bomboane.” Suceava Zori de zi

Aceeași atmosferă era și la Timișoara, după cum relata „Drapelul Roșu” în decembrie 1988: „Recitatorii, după datină, vor înnoi urarea scumpă de pace și bunăstare, pentru patrie și partid, vor ura, din inimi fierbinți ani mulți cu sănătate conducătorului iubit, tovarășului Nicolae Ceaușescu, tovarășei Elena Ceaușescu, cu recunoștință pentru timpul de aur încare își împlinesc copilăria fericită”.

Un aparent paradox este acela că, tocmai din cauza restricțiilor privind celebrarea oficială a Crăciunului, obiceiurile s-au păstrat într-o formă mai puțin populată. „Copii mergeam șîn vremea aia cu colinda, chiar și pe la cadrele de partid, obiceiurile se țineau chiar dacă nu erau acceptate la modul oficial și parcă erau mai autentice decât astazi, probabil tocmai pentru că erau interzise, iar oamenii încercau să le pastreze cât de bine puteau“, notează ingerisidemoni.ro.

Lipsurile anilor `80 se întrevăd și în fotografiile din orășelele copiilor. Majoritatea sunt făcute pe timpul zilei, pentru că seara fie erau sărac luminate, fie funcționau după program, fie se întrerupea alimentarea cu energie electrică. „Luarea curentului”, impusă populației, devenise regulă în ultimii ani ai regimului.

Imagine

„Orășelul copiilor” din Iași, 1988.

Imagine

„Orășelul copiilor” din București, 1988.

 

MOȘ GERILĂ S-A RETRAS. CINE I-A LUAT LOCUL?

Printr-o ironie a istoriei, povestea lui Moș Gerilă s-a închieat mai rapid și mai brutal decât a început. Imediat după 22 decembrie 1989 apar articole care îl preamăresc pe tradiționalul Crăciun și-l înfierează pe cel care-i ținuse locul timp de decenii. „Unii străini de neamul nostru, de spiritualitatea autohtonă, ca să placă altora, au impus sărbătorilor de iarnă, alii de bogate la noi, monstru sacru: Moș gerilă”, scria “Magazinul” din 30 decembrie 1989.

 

În ciuda speranței naive de revenire la un model ideal, sărbătorilor de iarnă au continuat să se adapteze vremurilor. Unii deplâng înlocuirea lui Gerilă care cerea poezii patriotice și îndeplinirea normelor cu un Crăciun care înalță ode consumerismului. Alții se bucură, pur și simplu, de atmosfera sărbătorească și îl acceptă pe „moș” așa cum este, cu bune și rele.

Articolul precedentMesajul lui Nicolae Ciucă de Crăciun: „Să ne păstrăm vie credința în Dumnezeu, în România, în noi înșine și în viitorul nostru”
Articolul următorCrăciun magic, la Realitatea PLUS! Interviuri de colecție în zi de sărbătoare – VIDEO