Statistică devastatoare de la Institutul Național de Statistică! România are tot mai mulți pensionari și mai puțini angajați. Este, practic, încă un indicator că sistemul de pensii ar putea întra în colaps peste câțiva ani. Spre exemplu, sunt județe în care numărul pensionarilor este cu mult mai mare decât cel al angajaților.

În Teleorman, sunt 15 pensionari la 10 salariați, iar situația este asemănătoare și în Vaslui. Pensia medie a ajuns și ea la puțin peste 2.000 de lei, dar nu acoperă cheltuielile, potrivit INS.

La nivel național, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti şi judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1078 de lei (1588 lei în judeţul Botoṣani, 1602 lei în judeṭul Giurgiu, 1603 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2666 lei în judeṭul Hunedoara, 2540 lei în Bucureşti ṣi 2347 lei în judeṭul Braṣov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul I 2023, a fost de 1149,9 mii persoane, din care:

– 1029,5 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,4% din totalul
pensionarilor din această categorie;
– 114,5 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori,
reprezentând 64,8% din totalul acestora;
– 5,9 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 3,0% din totalul acestei categorii.

PENSIA MEDIE LUNARĂ A CRESCUT DE LA UN TRIMESTRU LA ALTUL CU 12,6%.

În trimestrul I 2023:
▪ numărul mediu de pensionari a fost de 4983 mii persoane, în scădere cu 9 mii persoane faţă de trimestrul IV 2022; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4599 mii persoane, în scădere cu cinci mii persoane faṭă de trimestrul precedent;

▪ pensia medie lunară plătite de casele de pensii a fost de 2101 lei, în creṣtere cu 12,6% faṭă de trimestrul precedent;

Pensia medie reprezintă jumătate din salariu

▪ pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2003 lei, iar raportul dintre pensia medie
nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare
(fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a
fost de 52,8% (comparativ cu 49,0% în trimestrul precedent);

Articolul precedentVIDEO 4 persoane arestate după cele 6 percheziții efectuate de polițiștii din Sibiu
Articolul următorPSD și PNL și-au împărțit puterea: cum arată Guvernul Ciolacu. UDMR renunță la guvernare. Audierea miniștrilor a început