Un dosar penal a fost deschis, vineri, de către polițiștii gorjeni, după ce doi pacienți de la secția ATI a Spitalului din Târgu Cărbunești, unde stația de oxigen s-a stricat vineri dimineața, au murit. 

Potrivit IPJ Gorj, în acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal, în cadrul căruia se cercetează fapta de ucidere din culpă”, au menționat reprezentanții IPJ Gorj.

Planul roșu a fost activat vineri dimineața în județul Gorj, unde stația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești, spital Covid, s-a stricat.

Prefectul județului a declarat că aproximativ 100 de bolnavi care erau internați la Spitalul din Târgu Cărbunești au fost evacuați.

„Sunt aproximativ 100 de bolnavi, dintre care 15 pe secția de ATI, toți sunt evacuați”, a declarat Marcel Iacobescu.

Conform acestuia, pacienții în stare gravă au fost transportați către secția ATI de la Târgu Jiu, la alte spitale din județ.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentMinisterul Sănătăţii, reacţie în urma situaţiei de la Spitalul Târgu Cărbuneşti
Articolul următorAl treilea deces al unui pacient de la Spitalul Târgu Cărbuneşti