Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru drumul de legătură dintre localitatea gorjeană Cerna și cea hunedoreană Câmpul lui Neag.

Drumul Național 66A este unul foarte spectaculos, parcurgând Cheile Corcoaia și dând ocol unui lac montan – Acumularea Cerna, traversând păduri dese de conifere și foioase.

Viorica Dăncilă a anunțat că va aloca fondurile necesare pentru reabilitarea drumului, care este într-o stare foarte proastă, nefiind asfaltat. Obiectivul de investiții poartă numele ”Drum de legătură DN 66A km 47+600 – km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna”.

Drumul ar lega orașele din Valea Jiului de Băile Herculane. Acesta ar fi trebuit finalizat cu mai mulți ani în urmă, însă proiectul a fost suspendat iniţial după ce mai multe organizaţii ecologiste au contestat investiţia, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale.

Apoi, proiectul a obținut avizele de mediu, însă nu s-au mai găsit și bani pentru asfaltarea drumului.

Articolul precedentPod prăbușit la Stoina! Cod roșu de intervenție! Două persoane au fost rănite grav
Articolul următorGorjenii aleargă pentru condiții mai bune la Spitalul din Târgu Jiu