Paramedicii SMURD Gorj au asistat, seara trecută, o femeie care a născut o fetiţă, în localitatea Tismana. Copilul a venit pe lume, chiar în ambulanţa SMURD.
Întâmplarea a fost istorisită de reprezentanţii ISU Gorj:
Ieri seară, undeva în jurul orei 20:30.
Apel la 112
Un domn:
– Bună seara!
Dispecerul ISU Gorj:
– Bună seara! Ce urgență aveți?
– Am și eu nevoie de o ambulanță! Soția mea naște!
– Spuneți-mi unde trebuie să ajungem domnule?
– Tismana!
Urmează întrebările normale pe care le pune dispecerul pentru a avea cât mai multe informații, timp în care spre locul intervenției sunt deja direcționate un echipaj SMURD și un echipaj de ambulanță.
Primul ajuns este echipajul SMURD care evaluează rapid situația și începe deplasarea către spital!
Pe traseu ambulanța SMURD s-a întâlnit cu ambulanța din cadrul Serviciului de Ambulanță Județan Gorj.
Ioana nu a mai așteptat până la spital și se zbătea să vină pe lume.
Ambulanța SMURD devenise sală de nașteri, iar asistentul medical devenise medic! Fiecare dintre membrii echipajelor avea câte o sarcină în misiunea de a o aduce pe lume pe Ioana!
Puțin trecut de o oră de la apel.
Ioana vine pe lume!
La scurt timp, la fața locului ajunge o altă ambulanță, încadrată cu medic! Medicul se asigură că femeia și fetița sunt bine și însoțeste echipajul SMURD în misiunea finală de le transporta în siguranță la spital!
Emoțiile unui astfel de moment sunt greu de descris în cuvinte, dar trebuie să-i felicităm pe membrii echipajului SMURD, membrii echipajului de ambulanță și pe medicul ajuns la fața locului la scurt timp după ce Ioana a venit pe lume!
Ioanei îi dorim să fie sănătoasă, să crească mare și frumoasă și să aibă o educație aleasă!
Felicitări tuturor celor implicați! Cu ajutorul lor Ioana a venit pe lume perfect sănătoasă!
Sursa: Realitatea de Gorj