Temperaturi ridicate astăzi în regiunile sudice şi estice şi apropiatã de cele specifice perioadei în restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral.

Cerul va fi temporar noros şi pe parcursul zilei vor fi averse şi descărcări electrice local în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte zone.

Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

În zona montanã înaltă trecător, vor mai fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare.

Noaptea sunt posibile ploi de scurtã durată, doar pe alocuri în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la munte, dar şi de scurtã duratã în timpul averselor.

Noaptea, izolat, se va forma ceaţã în zonele joase de relief.

 

Articolul precedentANM a emis o atenţionare Cod Galben de ploi şi vânt. Mai multe judeţe din ţară vizate
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET