Numărul cazurilor de tăieri ilegale de lemne la nivel național a ajuns, anul trecut, la 12.487, cu o treime mai multe decât în anul precedent, anunță organizația nonguvernamentală Greenpeace România.

Asta înseamnă o medie de 34 de cazuri pe zi. Cele mai multe probleme s-au consemnat în județele Mureş – 1.511 cazuri (12%), Braşov – 762 de cazuri (6%) şi Olt – 730 de cazuri (6%).

Prejudiciul total provocat de tăierea ilegală a copacilor este de 41,5 de milioane de lei. În județele Argeș și Olt s-au înregistrat cele mai multe cazuri, însă volumul mediu de lemn tăiat ilegal nu depășește 4 metri cubi. Pe de altă parte, în Cluj, Maramureș și Sibiu s-a tăiat mult mai mult, cele trei județe însumând mai mult de jumătate din tot lemnul ”ilegal” produs anul trecut în România.

Cetățenii din Dolj, Gorj și Vâlcea au fost cei mai vigilenți și au semnalat de multe ori situații în care arborii erau tăiați abuziv. Aproape jumătate dintre investigațiile realizate în Gorj au plecat de la semnalări ale localnicilor.

Articolul precedentDouă localități din Gorj ar putea deveni stațiuni turistice
Articolul următorUn copil cu handicap a încercat să violeze o îngrijitoare