Un bărbat a fost condamnat la închisoare cu executare de către magistrații Tribunalului Gorj, acesta fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor (trei infracţiuni), participaţie improprie la infracţiunea de pornografie infantilă (cinci infracţiuni), participaţie improprie la infracţiunea de viol și şantaj.
Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare.
Totodată, prin hotărârea Tribunalului Gorj, acesta este obligat să plătească daune morale în cuantum de 50.000 de euro şi a cheltuielilor judiciare în cuantum de 5.200 de lei.
Hotărârea instanței de judecată a rămas definitivă prin decizia penală din data de 15.12.2022 a Curții de Apel Craiova, prin care a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, arată un comunicat de presă al DIICOT.
Potrivit procurorilor, „în perioada august 2020 – februarie 2021, inculpatul a recrutat, în mediul online, persoane vătămate minore pe care le-a îndemnat și determinat să realizeze acte de natură sexuală, în scopul producerii de materiale pornografice, șantajându-le ulterior cu expunerea publică a acestora dacă nu continuau să producă și să îi transmită materiale pornografice”.
Sursa: Realitatea de Gorj