Un aparat medical performant cu care se pot realiza operații de hernie de disc, printr-o procedură minim invazivă, a ajuns în dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Aparatul a fost achiziționat din fonduri private și donații. Chiar și așa, pentru a-l folosi, instituția medicală trebuie să angajeze un medic neurochirurg.

”Este un prim pas în constituirea și organizarea unui compartiment de chirurgie spinală pe care am dorit să-l înființăm pe Secția ortopedie în colaborare cu un neurochirurg care va fi prezentat în momentul în care vom începe activitatea”, a explicat Bogdan Niculescu, șeful Secției de Ortopedie

Aparatul pate fi folosit pentru intervențiile la nivelul coloanei vertebrale sau pentru chirurgie plastică reconstructivă.

Articolul precedentPrimarul din Târgu Jiu: ”Nu vom ridica zăpada. Eu prevăd că temperaturile vor crește și atunci se topește automat”
Articolul următorA mai murit un miner de la Complexul Energetic Oltenia