Mai mult de jumătate dintre cei aproape trei sute de mii de gorjeni au ieșit la vot ieri, în turul doi al alegerilor prezidențiale, 51,9% preferând să îi acorde încrederea pierzătoarei Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a câștigat în Gorj. Liderul PSD a obținut aproape 52% din voturi, Gorjul fiind unul dintre cele cinci județe adjudecate de fostul premier.

Din cei 297.634 de alegători înregistrați în Gorj, în prima oră de vot au trecut pe la urne puțin peste 5.500 de oameni, prezența la ora 8:00 fiind de 1,85%.

În primele aproape cinci ore de vot, în Gorj își exprimaseră deja opțiunea în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale 2019 peste 50.000 de alegători, aproape 17% din total.

La ora 13:30, în Gorj votaseră aproape 80.000 de oameni, adică 27,27% dintre alegătorii de pe listele electorale.

Situația votului în Gorj la ora 15:00 era următoarea: 99.248 de alegători, adică fix o treime din totalul celor aflați pe listele electorale. Pe listele suplimentare din Gorj au votat, până la ora 15:00, aproape 13:000 de români.

La nivel național, până la ora 19:00, trecuseră pe la urne peste 8,6 milioane de oameni. Prezența la vot în țară e sensibil mai mică decât în Gorj: 47,5%. În Gorj au votat până la închiderea urnelor peste 152.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre cei înscriși pe listele electorale.

În primul tur de scrutin, Viorica Dăncilă a câștigat detașat în Gorj, învingându-l pe Klaus Iohannis în majoritatea localităților, însă nu și la Târgu Jiu, unde președintele în exercițiu s-a impus la o diferență mică, de câteva sute de voturi.

Articolul precedentScandaluri între pesediști și liberali în câteva secții de votare din Gorj
Articolul următorAlegeri Prezidențiale 2019 | Klaus Iohannis este câștigătorul alegerilor prezidențiale!